Grecia insulară

Evia, Aegina, Peloponez, Kefalonia, Corfu

Program economic 9 zile, (7 nopți)

M-rea Sf. Gherasim
M-rea Sf Teodora de la Vasta
Salonic, Turnul Alb

Ziua 1/2: Bacău – Ruse – M-rea Rila – Salonic – Suroti – Paralia Katerini

Plecare din Bacău ora 17:00 pe traseul: Bacău – București – Giurgiu – Ruse – Sofia – M-rea Rila (foto top) – Kulata – Salonic. Dimineață devreme ajungem la M-rea Rila (în Bulgaria). Continuăm traseul spre Grecia – M-rea Suroti, apoi ne îndreptăm spre Salonic pentru a vizita Biserica Sf Dimitrie Izvorâtorul de Mir și apoi, tur pietonal Salonic: Agora Romana, Arcul lui Galerius, Rotonda, Sfânta Sofia, Mitropolia Salonicului, Turnul Alb (scurt popas). Continuăm traseul spre Paralia Katerini. Cazare hotel 3*.

Ziua 3: Mic Dejun, Paralia Katerini – Mrea. Kato Xenia – Insula Evia – M-rea Sf. Ioan Rusu – Nea Makri (Sf. Efrem cel Nou) – Atena

Pelerinajul continuă către M-rea Kato Xenia, ce adăposteste două părţi din Brâul Maicii Domnului şi o icoană făcătoare de minuni, posibil pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Apoi ne deplasăm la ferry-boat-ul de la Glyfa- Aghiokampos pentru a traversa în Insula Evia, a doua ca mărime din Grecia. Vom vizita Biserica Sf. Ioan Rusu care se află în localitatea Prokopi și adăpostește Moaștele Sf. Ioan Rusu, originar din Rusia. Continuăm spre M-rea Sf Efrem cel nou, mănăstire de maici din localitatea Nea Makri, regiunea Atica- la 40 km distanță de Atena. Mănăstirea are o vechime de circa 600 de ani, este zidită din piatră în stil grecesc și adapostește Moaștele Sf. Efrem, care este considerat ocrotitorul dependenților de droguri și al celor cu depresie. Cazare la hotel de 3* în Atena.

Ziua 4: Mic Dejun, Port Pireu – Insula Aegina – Manastirea si Catedrala Sf Nectarie Taumaturgul – Pireu – Atena

Mic dejun; plecare spre portul Pireu pentru imbarcare pe ferry-boat si traversare către Insula Aegina unde vom vizita M-rea și Catedrala Sf Nectarie Taumaturgul, mare vindecător și făcător de minuni. Ne îmbarcăm pe ferry-boat – port Pireu – tur Atena (din autocar) – Cazare la hotel 3* în Atena

Ziua 5: Mic Dejun, Atena – Canalul de Corint – Sf. Patapie – Peloponez – M-rea Sf. Teodora de la Vasta – Patra

Mic dejun; dimineață devreme plecăm din Atena și continuăm traseul spre Canalul de Corint – locul unde a predicat Sf. Apostol Pavel, continuăm spre Sf. PatapieM-rea Sf. Teodora de la Vasta (Legendele locului mărturisesc cum că un râu al zonei și-a schimbat traseul, ajungând astfel să treacă chiar pe sub temelia bisericii construite de ei. Mai apoi, copaci au inceput sa crească din acoperișul bisericii, ale căror rădăcini nu se văd nici în interiorul bisericii, nici sub tavan și nici pe lateralul clădirii. Sute de ani au trecut, însă rădăcinile tot nu se văd), este una dintre cele mai minunate bisericuțe din lume, fiind unica prin cele petrecute cu ea. Cazare hotel 3 * Patra.

Ziua 6: Mic Dejun, M-rea Sf Andrei – Kilini – Kefalonia – Kilini – Patra

Mic dejun; vizităm M-rea Sf. Andrei, ne vom închina la Moaştele Sfântului Apostol Andrei şi la crucea în formă de X pe care a fost martirizat. Ne deplasăm spre port și ne îmbarcăm pe ferry-boat spre Kefalonia. Kefalonia este cea mai mare dintre insulele ionice. Stâncile ce se înălţă brusc din apele albastre şi transparente, alcătuiesc locul ideal pentru o viaţă liniştită şi senină; mici sate, case modeste, ruinele unui oraş antic şi câteva locaşuri de cult sunt doar o parte dintre frumuseţile Kefaloniei. Recent, Kefalonia a fost numită „insula contrastelor”: ruine romane, veneţiene şi bizantine se înghesuie unele într-altele, de-a lungul plajelor însorite. Dintre bogăţiile duhovniceşti ale insulei, amintim următoarele locaşuri: M-rea „Sf. Cuvios Gherasim”, Peştera „Sf. Cuvios Gherasim”, M-rea „Sf. Andrei” şi M-rea Maicii Domnului „Lagouvarda”.
În fiecare an, în luna august, la capătul sud-estic al insulei, mai mulţi şerpi mici, neprimejdioşi, purtând pe cap semnul Crucii apar în jurul vechii clopotniţe a bisericii din localitatea Markopoulo. Ei se arată mai întâi în preajma sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului, pe 6 august. De atunci şi până la praznicul Adormirii Maicii Domnului, de pe 15 august, în fiecare noapte se citeşte câte un paraclis. Îndată după praznic, ei sunt aşezaţi în zona vechii clopotniţe şi dispar pe dealuri, iar până în luna august a anului următor nu se mai vede nici urmă de şarpe. Avem ocazia să ne curățăm sufletește la M-rea Sf. Gherasim (vindecător de boli psihice). Continuăm spre Kilini, după care ne imbarcăm pe ferry-boat, debarcăm în Kilini, luăm autocarul și ne deplasam spre Patras. Cazare Hotel 3* Patras.

Ziua 7: Mic Dejun, Patras – Igumenița – Corfu – Igumenița

Mic dejun; continuăm drumul către Igumenița, trecem cu ferry-boat-ul în insula Corfu unde ne vom închina la Moaștele Sf. Spiridon și ale Sf. Împărătese Teodora, ne întoarcem în port, luăm ferry- boat-ul spre Igumenița. Seara Cazare Hotel 3* Igumenița.

Ziua 8: Mic Dejun, Igumenița – Meteora – Valea Tembi – Paralia Katerini

Mic dejun; ne deplasăm spre Meteora, situată în câmpia Thesaliei, în apropiere de Kalambaka, între munții Koziakas și Antichassia, este unul din cele mai cunoscute centre monahale ale Răsăritului creștin. O adevarată pădure de piatră ce izbucnește în mijlocul câmpiei plasează ansamblul monastic într-un peisaj de o măreție tulburătoare. Meteorele reprezintă cel mai important centru monahal ortodox al grecilor, după Sfantul Munte Athos. Traseul de la Kalambaka până la mănăstiri este fermecător. În dreapta și în stânga apar stânci înalte și sălbatice. După un parcurs încântător ajungi la Meteora, unul din cele mai frumoase locuri de pe pământ; iar, ca fenomen natural, unicul din lume. Odată ajunși cu autocarul sus pe stâncile abrupte vom vizita 2 din cele 7 mănăstiri care mai pot fi vizitate și astăzi: M-rea Sf. Ștefan și M-rea Marele Meteor.
După prânz ne vom lua rămas bun și ne vom deplasa prin câmpia Tesaliei – Schitul Sf. Paraschiva de pe Valea Tembi – loc sfânt, renumit pentru puterea miraculoasă de vindecare și alinare a durerilor. Seara ajungem în Paralia Katerini. Cazare hotel 3* Paralia Katerini.

Ziua 9: Mic dejun, Paralia Katerini – Salonic – Promahonas – Sofia – Ruse – Giurgiu – București – Bacău

Mic dejun; îmbarcare în autocar și deplasare spre casă cu pauzele necesare, ajungem în Bacău în funcție de trafic și formalități vamale în jurul orei 24.

Preț 569 Euro

Prețul este calculat pentru plecare din Bacău.
Grup minim 45 pers.

Prețul include:

• Transport autocar clasificat internațional
• 7 nopți cazare cu mic dejun, hotel 3* loc în cameră dublă/triplă

Nu sunt incluse:

• Biletele pentru ferry-boat (95 Euro/pers. – se achită la plecare conducătorului de grup)
• Taxă de stațiune (1,5 Euro/pers./noapte. 1,5 x 7 = 10,5 Euro/pers – se achită conducătorului de grup)
• Bilete de intrare la Meteore (3 Euro/ M-re/pers. 3 x 2 = 6 Euro/pers. – se achită conducătorului de grup)
• Excursie la M-rea Rila ( 15 Euro/pers. – se achită conducătorului de grup)

Știați că…?

Din insula Kefalonia este originar bunicul marelui dramaturg român Ion Luca Caragiale, pe nume Ștefan, precum și tatăl lui Panait Istrati.



Informații și înscrieri:
Centrul de Pelerinaj Meteora
Capela Sf. Andrei - Arena Mall, Bacău
Tel. 0744 513 706

Leave a Comment