Turcia: Cappadocia

Cappadocia este un tărâm geologic de minune, cu stânci lunare, orașe sculptate și forme suprarealiste, unde natura a curățat și a sculptat pământul în conuri (vârfuri și râpe). Timp de o mie de ani, creștinii persecutați au săpat orașe subterane secrete și au lăsat o moștenire remarcabilă de fresce bizantine în peșteri ascunse. A devenit o zonă de refugiu pentru creștinii persecutați încă din secolul al II-lea, iar până în secolul al IV-lea a produs mai mulți sfinți importanți. Un sfânt important este Sfântul Vasile, care a venit să învețe în Valea Goreme și a slujit ca episcop de Kayseri. Între secolele al IV-lea și al XIII-lea, creștinii au sculptat locuințe secrete și biserici în pământul stâncos, dar moale al Capadociei. Aceste locuințe și biserici au fost încorporate în peisaj pentru a scăpa de persecuții. Cei care au trăit în peșteri au fost numiți “Troglodytes”, un cuvânt care înseamnă “locuitori ai peșterilor”. În plus, orașele subterane labirintice au fost sculptate în piatra vulcanică moale, astfel încât să se poată ascunde de invadatori și să trăiască acolo luni întregi. Mai târziu, bisericile au fost decorate cu tavane conice, coloane grațioase și fresce impresionante. Primii creștini, confruntați cu atât de multe provocări, și-au găsit puterea în credința lor și au arătat-o în bisericile pe care le-au decorat frumos.

Ziua ½

Bacău – București – Ruse – Veliko – Târnovo – Edirne Canakkale

Plecare din Bacău pe ruta București – Ruse – Veliko – Târnovo – trecere prin Valea Trandafirilor – Căpitan Andreevo (Bulgaria) – Kapikule (Turcia) – Edirne (fostul oraș Adrianopol, Traversarea Strâmtorii Dardanele (leagă Marea Egee cu Marea Marmara) cu ferryboat-ul până la Canakkale. Cazare hotel Canakkale.

Ziua 3

Kușadasi, Bergama

Mic dejun. Plecare către Kușadasi. Se vizitează ruinele vechilor cetăti Troia I – IX (inclusiv Troia VII, cea descrisă de Homer), ne îndreptăm către Bergama, cunoscut pentru producția sa de lână, aur și covoare fine, orașul unde a fost inventat pergamentul. Vizităm Acropole și Altarul lui Zeus. Trecem prin Izmir și continuăm drumul spre Kușadasi, Cazare şi cină în Kuşadasi.

Ziua 4

Kușadasi, Cetatea Efes

Mic dejun. vizităm Cetatea Efes (Biblioteca lui Celsus, Marele teatru în care a predicat Sfântul Apostol Pavel, Biserica Maicii Domnului – în care s-a ţinut Sinodul III Ecumenic în anul 431), Casa și Izvoarele Maicii Domnului astăzi biserica româno-catolică, ruinele bisericii ridicate de împăratul Iustinian şi mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul, coloanele Templului zeiţei Artemis (una dintre cele 7 minuni ale lumii). Cazare şi cină în Kuşadasi.

Ziua 5

Pamukkale

Mic dejun. Părăsim Kușadasi, renumit ca unul dintre cele mai atractive orașe de la Marea Egee, fiind aproape de situri istorice importante, antice și ne indreaptăm spre Pamukkale. Pamukkale aparține patrimoniului mondial UNESCO din anul 1988. Pe lângă faimoasele terase calcaroase cu apă termală, în care vizitatorii se pot chiar scalda, vom vizita și Cetatea Herapolis cu ruinele Bisericii Martiriului, Sfântul Apostol Filip. Cazare şi cină în Pamukkale.

Ziua 6

Konya, Cappadocia

Mic dejun, ne îndreptăm spre Konya, fosta capitală a imperiului Selgiuc, unde vom vizita faimoasa mănăstire Mevlana, locul în care a luat naștere ordinul religios al dervișilor mevleviți. Mănăstirea a fost transformată în muzeu al artelor islamice. Continuăm călătoria spre Cappadocia sau ,,Ținutul cailor frumoși“, zonă recunoscută pentru formațiunile geologice stranii, similare cu cele lunare, cu labirinturi subterane, fortărețe, orașe construite sub pământ. Cazare și cină în Cappadocia.

Ziua 7

Cappadocia, Ortahisar, Kaymakli, Avanos

Mic dejun; datorită locației izolate, Cappadocia a fost vreme îndelungată loc de refugiu pentru creștinii persecutați de legiunile romane, iar între secolele X și XV a devenit loc de pustnicie pentru mulți monahi. Așa au luat naștere peste 3000 de biserici săpate în spectaculoasele formațiuni rezultate ca urmare a unor erupții vulcanice. Vom vizita: Goreme, în traducere ,, Nu ne puteți vedea aici”, parcul național al Cappadociei trecut în lista monumentelor UNESCO în anul 1985, aici puteți vedea cafenele, restaurant și case de oaspeți săpate direct în formațiunile geologice pentru care este vestit parcul; Muzeul în aer liber Goreme, un complex monahal format din mai multe biserici săpate în piatră și capele acoperite cu fresce; Ortahisar, orașul situat la poalele zidurilor contorsionate din tuf vulcanic în care sunt săpate locuințe, o legendă spunând că acesta ar fi legat printr-un pasaj subteran de Castelul de piatră Isa Kalesi; Kaymakli, orașul labirint, deschis pentru turiști din anul 1964 ascunde peste 100 de tuneluri subterane, folosite astăzi că pivnițe, grajduri sau zone de depozitare. Terminăm vizita cu Avanos, un sat situat pe râul Kizilirmak, faimos pentru ceramica și covoarele tradiționale. Cazare și cină în Cappadocia.

Ziua 8

Ankara – Istanbul

Mic dejun, Plecare către Ankara, capitala Turciei din 1923, oraș aglomerat al Turciei moderne cu muzee, obiective turistice, ruine, magazine și restaurante pentru toate gusturile. Călătorim spre Istanbul, unicul oraș din lume situat pe două continente și cel mai mare oraș al Turciei dar nu și capitala acesteia. După formalitățile de cazare la Istanbul, timp liber sau opțional se poate face o croazieră pe Bosfor. Cazare la Istanbul.

Ziua 9

Istanbul

Mic dejun, Biserica din Vlaherne cu hramul Acoperământul Maicii Domnului (loc unde Maica Domnului s-a arătat mulţimii strânse în vremea împăratului Leon cel Înţelept, când oraşul era asediat şi a lăsat asupra lor Acoperămânul), Biserica Românească cu hramul Sfânta Muceniţă Paraschevi, Sfinţii Martiri Brâncoveni şi Sfânta Arghira (ctitorie a Sfântului Constantin Brâncoveanu, închinare la moaştele Sfintei Arghira şi Sfântul Nifon Patriarhul Constantinopolului), la Patriarhia Ecumenică (în mod simbolic cea mai înaltă autoritate canonică a lumii creştin-ortodoxe. Închinare la moaştele Sfântului Grigorie Teologul, Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfintei Solomoni, ale Sfintei Eufimia și ale Sfintei Teofana. Tot aici este „Coloana Flagelării”, o bucată din coloana de care a fost legat Iisus Hristos când soldaţii romani l-au biciuit şi l-au torturat) și la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii (prima biserică a fost construită de împăratul Leon I Tracul, datorită unei minuni pe care a trăit-o când era soldat – înainte de a intra în cetate: Leon Marcelus a întâlnit un orb care l-a rugat să-i dea apă de băut şi să-l îndrume spre cetate. Atunci, un glas de femeie i-a poruncit să caute în apropiere, unde se află un izvor, şi să ude ochii orbului cu apă curată. Făcând astfel, orbul a deschis ochii şi a început să-L slăveasca pe Dumnezeu. Apoi, acelaşi glas i-ar fi zis lui Leon că va moşteni tronul împărătesc. După ce a fost uns împărat, Leon a construit o biserică închinată Maicii Domnului, pe locul acelui izvor). După prânz, Tur pietonal – se vizitează: catedrala Sfânta Sofia (prima biserică de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare în anul 325, dar a ars într-un incediu în anul 404. A fost reconstruită de Teodosius II în anul 415, dar a fost din nou distrusă în timpul Răscolei Nika din anul 532. Clădirea actuală a fost construită de împăratul Iustinian între anii 532-537), Palatul Topkapi (reşedinţa sultanilor, actualul Muzeu Naţional al Turciei, cu mâna dreaptă a Sf. Ioan Botezătorul, sabia Sf. Ştefan cel Mare), Moscheea Albastră (a fost construită între anii 1609 – 1616 în timpul domniei sultanului Ahmed I, este cea mai mare moschee din Istanbul), Locul fostului Hipodrom, unde acum se află: Fântâna lui Wilhem II (numită și Fântâna germană, construită în memoria celei de a doua vizite a împăratului german la Constantinopol și inaugurată la aniversarea sa din 27 ianuarie 1901), Scurt popas în istoricul Bazar al lui Bayazid. Cazare în Istanbul.

Ziua 10

Istanbul – Bacău

Mic dejun, pornim spre țară, călătorind prin Bulgaria, seara târziu ajungem acasă.

Perioada: 18-27.09.2022

Tarif: 525 Euro/pers.

Tariful include:

Transport cu autocar propriu clasificat internațional, 57 + 2 + 1 locuri, doi șoferi,
Taxe de drum și parcări,
8 nopți cazare cu mic dejun și 5 cine, Hotel 3*și 4*,
Însoțitor de grup pe tot parcursul excursiei din partea agenției.

Tariful nu include:

Asigurare medicală de călătorie, croazieră, intrarea la obiectivele turistice, ghizi locali 25 euro/pers.

Supliment single: 160 euro/pers.

Notă: tariful este calculat pentru un grup de minim 40 persoane. Pentru un grup mai mic prețul se recalculează funcție de numărul de persoane.

Acte necesare:

Paşaport valabil încă 6 luni de la dată plecării

Condıțıı de retragere:

În condițiile de retragere într-un interval calendaristic de 20 zile înainte de dată plecării, turistul va primi mai puțin cu 80% din prețul pachetului.

În condițiile de retragere într-un interval mai mic sau egal cu 15 zile calendaristice înainte de dată plecării, turistul nu va mai primi niciun procent din prețul pachetului.

Notă:

Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere. Centrul de pelerinaj nu poate fi făcut răspunzător pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze Centrul asupra oricărui incident petrecut vreodată în afară graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea pelerinajului.

Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsăţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult insoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră.

Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.



Informații și înscrieri:
Centrul de Pelerinaj Meteora
Capela Sf. Andrei - Arena Mall, Bacău
Tel. 0744 513 706

Leave a Comment